Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a afirmat că cel mai probabil nava scufundată în zona Sfântu Gheorghe s-ar fi lovit de o altă navă și a explicat că, în general, un vapor se poate scufunda foarte rapid dacă este lovit în zone sensibile.
Reprezentanții Aeroportului Oradea au inaugurat, sâmbătă, un nou terminal, care este echipat cu facilități moderne și are o suprafață extinsă la 12.500 de mp. Astfel, capacitatea de deservire a aeroportului a fost dublată, ajungând la 800 de pasageri pe oră, au fost introduse sisteme digitalizate pentru a ușura procesarea pasagerilor și a bagajelor, a fost implementat un sistem inteligent de management al clădirii și extinsă platforma de parcare la 320 de locuri. Valoarea totală a Contractului de Finanțare este de 234,730,092.42 lei, iar valoarea eligibilă este de 184,904,569.04 lei, din care 181,206,477.07 reprezintă finanțarea nerambursabilă (echivalentă cu 98% din valoarea totală eligibilă).
Erik Stegink a creat o „înghețată din lapte de porc”, iar delicatesa este un succes pentru vizitatorii fermei sale Piggy’s Palace, unde pot vedea și animalele pe tobogane, relatează The Times. Este nevoie să te obișnuiești cu gustul, dar înghețata făcută din lapte de porc, o premieră mondială, este un succes în Olanda.
Neuralink, start-up-ul de implanturi cerebrale al lui Elon Musk, acceptă cereri pentru un al doilea participant la un studiu pe oameni pentru a-și testa dispozitivul, a declarat miliardarul vineri pe X (fostul Twitter), transmite CNN, citat de G4Media.ro.
De duminică seara, în Oltenia, zona Banatului, iar ulterior în jumătatea de vest a Munteniei, Crișana, Transilvania sunt așteptate descărcări electrice și ploi torențiale, a declarat la Antena 3, Oana Păduraru, meteorolog în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Schimbările climatice se manifestă din ce în ce mai mult, le resimțim zilnic efectele în întreaga lume. Anul 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată. Persoanele cu afecțiuni neurologice pot fi printre primele și cele mai grav afectate. Incidența unor boli neurologice va crește, în timp ce sistemele de sănătate vor fi din ce în ce mai periclitate în ceea ce privește furnizarea de îngrijiri pentru persoanele afectate, avertizează experții care cred că schimbările climatice vor avea un impact asupra vieții profesionale a furnizorilor de servicii medicale.
Un tribunal din Rusia a ordonat punerea sub sechestru a activelor, conturilor, proprietăților imobiliare și acțiunilor UniCredit din companiile subsidiare, ca parte a acțiunii în instanță care implică banca italiană, conform actelor judiciare citate de Reuters, preluat de Adevărul.
Polițiștii au dat aproape 9.000 de amenzi, în valoare de peste 3,4 milioane de lei, în urma acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, la nivel național.
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat, sâmbătă dimineață, în Marea Neagră, la 26 mile marine de Sfântu Gheorghe, iar opt membri ai echipajului au fost salvați, trei fiind dați dispăruți. Mai multe nave desfășoară acțiuni de căutare în zonă.
Autoritățile chineze au promis vineri un nou sprijin pentru întreprinderile de stat, pentru a le permite să cumpere apartamente nevândute, într-un efort care ar putea ajuta dezvoltatorii să obțină mai multe finanțări pentru a finaliza construcția proprietăților prevândute, transmite CNBC, citată de News.ro.